Studiul intitulat ‘Atitudini si comportamente in stilul de viata al romanilor’, derulat de catre Herbalife Romania, prezinta rezultate interesante referitoare la calitatea vietii romanilor, plecand de la elementele de baza ce caracterizeaza un stil de viata sanatos: nutritie echilibrata, comportament pro-activ in ingrijirea sanatatii, activitate fizica regulata si importanta perioadelor de odihna si relaxare.
Implementat in ianuarie 2012 pe un esantion reprezentativ la nivel national, studiul isi propune sa identifice atitudinile si obiceiurile reale ale romanilor cu privire la nutritie, sport, sanatate si un stil de viata echilibrat.
Desi majoritatea respondentilor se declara destul de multumiti de stilul lor de viata actual si considera ca au un comportament preventiv in ceea ce priveste sanatatea, studiul demonstreaza ca mai bine de jumatate dintre respondenti (58%) sufera la ora actuala de una sau mai multe boli. 15% sufera de deficiente de vitamine/ minerale/ anemie, 13% sufera de obezitate, iar 12% au un nivel crescut al colesterolului.
La ora actuala, jumatate dintre respondenti nu sunt satisfacuti de greutatea lor corporala, fiindca este prea mare; in cadrul acestei categorii, procentul este si mai ridicat pentru grupa de varsta 36-50 de ani (55%). Mai mult, 41% din respondenti considera ca ar trebui sa tina dieta, dar inca nu au inceput un regim alimentar pentru a slabi.
Numai 35% incearca sa manance trei mese in fiecare zi, iar pranzul este masa principala a zilei pentru mai mult de jumatate dintre cei chestionati. 30% nu acorda importanta mesei de dimineata, declarand ca iau micul dejun doar rareori sau niciodata.
Pentru majoritatea respondentilor, un regim alimentar echilibrat inseamna in teorie un program de mese regulat (73%). Insa un procent ridicat (71%) dintre cei care incep un regim alimentar pentru scadere in greutate decid sa renunte la masa de seara.
In ceea ce priveste obiceiurile legate de consumul de lichide, rezultatele studiului arata ca, pentru jumatate dintre respondenti, acest consum se situeaza sub cantitatea recomandata. Cei care consuma doi litri de lichide pe zi reprezinta doar 38% din intregul esantion.
Un numar mare de respondenti declara ca au un stil de viata sedentar. Jumatate dintre respondenti nu fac sport deloc la ora actuala sau nu fac miscare in mod sustinut, in timp ce numai 21% din respondenti fac miscare fizica o singura data pe saptamana.
‘Este important ca starea noastra de bine sa aiba o baza solida, alcatuita din obiceiuri sanatoase. Oamenii ar trebui sa functioneze proactiv, facand anumiti pasi simpli catre mentinerea unei stari bune de sanatate pe parcursul intregii vieti: un regim alimentar sanatos, asigurarea aportului de vitamine necesar, miscare regulata si comportament preventiv legat de sanatate si relaxare’, remarca Dr. Serban Damian, nutritionist sportiv.
In primavara aceasta, personalizeaza-ti dieta in functie de stilul tau de viata ! Si nu uita regulile de aur pentru o nutritie echilibrata:
- Pune sanatatea pe primul loc!
- Gaseste-ti un program alimentar echilibrat, in functie de nevoile tale!
- Opteaza pentru o promisiune pe termen lung!
- Mentine-te in forma si adopta un stil de viata activ!
- Distreaza-te si relaxeaza-te!